Soumissionnaires étrangers
En Roumanie · Alimentation & boissons, 5 marchés ont été remportés par des entreprises étrangères sur 3 ans (sur 280 302 attributions recensées).
Concurrence habituelle : médiane 3 (sur 45 marchés).
Mesuré sur les attributions liées ; un lauréat étranger passant par une filiale locale compte comme national — la part réelle est plus élevée.
Ce que recherche l'acheteur
Prin prezenta procedura de achizitie, se doreste incheierea unui acord cadru pentru o perioada de 12 luni si 4 contracte subsecvente astfel : primul pe perioada 01.01.2027-31.03.2027, al doilea pe perioada 01.04.2027-30.06.2027, al treilea pe perioada 01.07.2027-30.09.2027 si al patrulea pe perioada 01.10.2027-31.12.2027. Atribuirea acordului –cadru se va face cu maxim 2 operatori economici conform prevederilor Legii nr. 98/2016, art. 118, alin. (1), lit. a) ”fără reluarea competiţiei, în conformitate cu termenii şi condiţiile prevăzute în cuprinsul său, în cazul în care acordul-cadru stabileşte toţi termenii şi condiţiile care reglementează execuţia lucrărilor, prestarea serviciilor şi furnizarea produselor care constituie obiectul său, precum şi condiţiile obiective în funcţie de care se stabileşte care dintre operatorii economici parte la acordul-cadru va executa lucrările, va presta…
Afficher la description complète
… serviciile sau va furniza produsele”. Acordul cadru se va incheia cu maxim 2 operatori economici, fara reluarea competitiei, in ordinea clasamentului. Principalul furnizor este cel clasat pe locul I, iar in cazul in care acesta nu isi poate mentine pretul ofertat sau nu poate asigura livrarea solicitata, se va atribui contractul subsecvent urmatorului clasat. In stuatia in care conditiile concrete o impun, achizitorul va prelungi doar durata acordului cadru cu maxim 4 luni, conditionat de existenta resurselor finaciare si incadrarea in cantitatile maxime , conform art. 165 alin (1) din HG nr. 395/2016. Pretul va fi acelasi cu pretul contractat pe fiecare produs in parte. Locul principal de livrare: Sediile Centrelor de plasament, Caselor de tip familial si Centrelor de ingrijire si asistenta mentionate in Caietul de sarcini. Operatorii economici participanti la procedura de achizitie publica vor depune oferte pentru unul sau mai multe loturi. Oferta financiara va fi intocmita cu pretul unitar al fiecarui produs din caietul de sarcini pentru cantitatile maxime solicitate. Pretul ramane fix pe toata durata acordului cadru. Criteriul de atribuire al acordului cadru este: cel mai bun raport calitate-pret. Numarul de zile pana la care se pot solicita clarificari la documentatia de atribuire inainte de data limita de depunere a ofertelor – 18 zile. Autoritatea contractanta va raspunde in mod clar si complet tuturor solicitarilor de clarificari sau informatiilor suplimentare primite de la operatorii interesati in a 11-a zi inainte de data limita de depunere a ofertelor, in conformitate cu art. 161 din Legea nr. 98/2016, respectiv art. 173 din Legea nr. 99/2016. Termenele limită de primire a solicitărilor de clarificări, respectiv de transmitere a răspunsului autorității contractante au fost astfel calculate astfel încât operatorii economici sa beneficieze de cele 10 zile prevăzute de art.161 din Legea nr. 98/2016, respectiv art. 173 din Legea nr. 99/2016. Orice solicitare de clarificări trebuie transmisă în SEAP (http://e-licitatie.ro/pub). Valoarea estimata a celui mai mare contract subsecvent( pentru 6 loturi) care se estimeaza ca va fi incheiat pe durata acordului cadru este CS2: val min=401.700,71 lei; val max=1.062.712,79 lei, astfel: LOT 1. PRODUSE DE ORIGINE ANIMALA, CARNE SI PRODUSE DIN CARNE. PESTE PREPARAT SI CONSERVE DIN PESTE; val. min=104.875,25 lei, val. max=297.669,25 lei LOT 2. PRODUSE LACTATE; val. min=62.195,45 lei, val. max=174.821,60 lei LOT 3. FRUCTE SI LEGUME TRANSFORMATE; val. min=52.293,36 lei, val. max=148.331,59 lei LOT 4. CEREALE, CARTOFI, LEGUME SI FRUCTE CU COAJA , val. min=93.793,70 lei, val. max=203.597,50 lei LOT 5. PRODUSE DE PANIFICATIE, val. min=19.142,30 lei, val. max=51.778,05 lei. LOT 6. DIVERSE PRODUSE ALIMENTARE, val. min=69.400,65 lei, val. max=186.514,80 lei.
Description telle que publiée (DE). Issu de la version TED — Tenders Electronic Daily de ce même avis.
Ce que vous devez prouver — critères d'aptitude
Issu de l'avis du même marché sur TED — Tenders Electronic Daily.
›Inscription au registre du commerce
Cerința nr.1. Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a con… ▸▾
Cerința nr.1. Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți pentru partea din contract pe care acestia urmeaza sa o realizeze, care vor completa informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale cu stipularea numarului certificatului constatator emis de ONRC. Informatiile cuprinse in certificatul constatator trebuie sa fie reale/valide la momentul prezentarii. Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea Autorității contractante, doar de către ofertantii clasati pe primele 2 locuri în clasamentul întocmit după aplicarea criteriului de atribuire/ de către ofertanții selectați să semneze acordul-cadru. In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
›Références : fournitures
Ofertanții trebuie să demonstreze că în ultimii 3 ani (calculați până la data limită de depunere a ofertelor) au furnizat produse similare în valoare cumulată de cel puțin: 297.000 lei, fara TVA inclus pentru LOT 1. PRODUSE DE ORIGINE ANIMALA, CARNE SI PRODUSE… ▸▾
Ofertanții trebuie să demonstreze că în ultimii 3 ani (calculați până la data limită de depunere a ofertelor) au furnizat produse similare în valoare cumulată de cel puțin: 297.000 lei, fara TVA inclus pentru LOT 1. PRODUSE DE ORIGINE ANIMALA, CARNE SI PRODUSE DIN CARNE. PESTE PREPARAT SI CONSERVE DIN PESTE. Cerinta se solicita pentru ca ofertantul sa poata face dovada livrarii de produse alimentare, avand in vedere specificul activitatii institutiei care presupune furnizarea si livrarea in timp util de cantitati mari de produse. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile ce descriu nivelul lor de experienta, prin raportare la contractele executate in trecut, corespunzator cerintelor autoritatii contractante. Asociatul/asociatii nominalizati va/vor prezenta distinct DUAE in care se vor cuprinde informatiile solicitate. La nivelul DUAE trebuie precizate urmatoarele informatii: numarul si data contractului invocat drept experienta similara, tipul/categoriile de produse, valoarea, beneficiarul si perioada contractuala. Urmatoarele documente justificative care probeaza indeplinirea cerintei vor fi prezentate doar de catre ofertantii clasati pe primele 2 locuri in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor: - contractul/contractele invocat/e drept experienta similara - recomandari/ documente constatatoare pentru contractele invocate in DUAE - alte documente echivalente
›Outillage, matériel et équipement technique
Cerinta nr. 1 Declaratie privind dispunerea de un numar minim de 2 mijloace de transport pentru transportul produselor de origine animala, autorizate sanitar veterinar conform art. 8 alin. 2 din Ordin ANSVSA nr. 57/24.06.2010 pentru aprobarea Normei sanitare v… ▸▾
Cerinta nr. 1 Declaratie privind dispunerea de un numar minim de 2 mijloace de transport pentru transportul produselor de origine animala, autorizate sanitar veterinar conform art. 8 alin. 2 din Ordin ANSVSA nr. 57/24.06.2010 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind procedura de autorizare sanitar-veterinara si pentru siguranta alimentelor a unitatilor care produc, proceseaza, depoziteaza, transporta si/sau distribuie produse de origine animala pentru Lotul 1: PRODUSE DE ORIGINE ANIMALA, CARNE SI PRODUSE DIN CARNE. PESTE PREPARAT SI CONSERVE DIN PESTE. Modalitatea de îndeplinire: Operatorii economici vor indeplini cerinta prin completarea formularului DUAE din documentatia de atribuire cu stipularea mijloacelor de transport si a autorizatiilor sanitar-veterinare aferente acestora. Documentele justificative care probeaza cele asumate in DUAE vor fi solicitate doar ofertantilor clasati pe primele 2 locuri in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor.
›Inscription au registre du commerce
Cerința nr.1. Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a con… ▸▾
Cerința nr.1. Operatorii economici care depun ofertă trebuie să dovedească o formă de înregistrare în condițiile legii din țara rezidentă, din care să reiasă că operatorul economic este legal constituit, că nu se află în niciuna din situațiile de anulare a constituirii, precum și faptul că are capacitatea profesională de a realiza activitățile ce fac obiectul contractului de achiziție publică. Cerința se aplică inclusiv pentru subcontractanți pentru partea din contract pe care acestia urmeaza sa o realizeze, care vor completa informațiile aferente situației lor la nivelul unui DUAE distinct. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de către operatorii economici participanți la procedura de atribuire a contractului de achiziție publică cu informațiile solicitate de către autoritatea contractantă – informații referitoare la îndeplinirea cerințelor privind capacitatea de exercitare a activității profesionale cu stipularea numarului certificatului constatator emis de ONRC. Informatiile cuprinse in certificatul constatator trebuie sa fie reale/valide la momentul prezentarii. Documentul justificativ care probează îndeplinirea celor asumate prin completarea DUAE, respectiv certificatul constatator emis de ONRC, sau în cazul ofertanților persoane juridice/fizice străine, documentele echivalente emise în țara de rezidență, traduse în limba română, urmează să fie prezentate, la solicitarea Autorității contractante, doar de către ofertantii clasati pe primele 2 locuri în clasamentul întocmit după aplicarea criteriului de atribuire/ de către ofertanții selectați să semneze acordul-cadru. In situația în care vor fi executate părți din contract de către subcontractanți, dovada înregistrării și corespondența activităților principale/secundare din cadrul acestuia cu obiectul achiziției se va prezenta obligatoriu și de către subcontractanți, pentru partea din contract pe care o vor realiza.
›Références : fournitures
I. Experiența similară: Ofertanții trebuie să demonstreze că în ultimii 3 ani (calculați până la data limită de depunere a ofertelor) au furnizat produse similare în valoare cumulată de cel puțin: 174.000 lei, fara TVA inclus pentru LOT 2. PRODUSE LACTATE 148.… ▸▾
I. Experiența similară: Ofertanții trebuie să demonstreze că în ultimii 3 ani (calculați până la data limită de depunere a ofertelor) au furnizat produse similare în valoare cumulată de cel puțin: 174.000 lei, fara TVA inclus pentru LOT 2. PRODUSE LACTATE 148.000 lei, fara TVA inclus pentru LOT 3. FRUCTE SI LEGUME TRANSFORMATE 203.000 lei, fara TVA inclus pentru LOT 4. CEREALE, CARTOFI, LEGUME SI FRUCTE CU COAJA 51.000 lei, fara TVA inclus pentru LOT 5. PRODUSE DE PANIFICATIE 186.000 lei, fara TVA inclus pentru LOT 6. DIVERSE PRODUSE ALIMENTARE Cerinta se solicita pentru ca ofertantul sa poata face dovada livrarii de produse alimentare, avand in vedere specificul activitatii institutiei care presupune furnizarea si livrarea in timp util de cantitati mari de produse. Modalitatea de îndeplinire: Se va completa DUAE de catre operatorii economici participanti la procedura de atribuire cu informatiile ce descriu nivelul lor de experienta, prin raportare la contractele executate in trecut, corespunzator cerintelor autoritatii contractante. Asociatul/asociatii nominalizati va/vor prezenta distinct DUAE in care se vor cuprinde informatiile solicitate. La nivelul DUAE trebuie precizate urmatoarele informatii: numarul si data contractului invocat drept experienta similara, tipul/categoriile de produse, valoarea, beneficiarul si perioada contractuala. Urmatoarele documente justificative care probeaza indeplinirea cerintei vor fi prezentate doar de catre ofertantii clasati pe primele 2 locuri in clasamentul intermediar intocmit la finalizarea evaluarii ofertelor: - contractul/contractele invocat/e drept experienta similara - recomandari/ documente constatatoare pentru contractele invocate in DUAE - alte documente echivalente

Les textes des exigences sont cités dans la langue d'origine de l'avis — seul le libellé officiel fait foi.
Marché
AcheteurDirectia Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului Galati
TypeFournitures
Montant estimémontant non publié
Publié le7 septembre 2026
CatégorieAlimentation & boissons · CPV 15100000